Eram in parc sub un stejar batran, dar inca falnic, citeam linistit o carte (buna de altfel). Soarele dogorea a Iulie, apa stralucea plina de viata iar florile si copacii miroseau a Mai . Ziua era spre sfarsite . Tocmai terminasem cartea si asezandu-mi in minte ultimile imagini contemplam pierdut dar inca prezent , stejarul . Nu stiu ce m-a apucat ( asta in cazul in care m-a apucat ceva ) dar mi s-a parut ca stejarul falnic incearca sub ochii mei sa infrunzeasca, sa isi arate falnicia si …………………. am zis ca sunt sub influenta cartii sau… nu stiu dar am plecat acasa . Tot drumul nu m-am gandit decat la ce vroia stejarul sa imi spuna .
Noaptea a trecut ( departe de a fi sfesnic ) si dis de dimineata am plecat cu gandul la stejarul ce vroia sa infrunzeasca iar. M-am dus direct in parc si l-am privit o zi intreaga. Se legana fericit, indesea umbra deasupra mea, dar eu tot nu pricepeam ce vrea sa spuna .
Au trecut zile multe si nopti la fel. Aproape ca uitasem de ce revin mereu sub acelasi copac si il contemplu, pana intr-o zi cand am auzit pe cineva spunand:
“- Ce stejar frumos ! Pare a fi foarte batran. Oare nu ii e dor de cel ce ia dat “viata” , de cel ce l-a plantat? “
Atunci mi-am dat seama! Stejarului ii era dor de cel sau cea sub ochii caruia a crescut. Ii era dor de privirea care il face sa infloreasca . Sa nu uitam sa privim copacii cu caldura si lumina necesara lor pentru a infrunzi si a ne da liniste si umbra .
Ca un fel de concluzie :
Noaptea a trecut ( departe de a fi sfesnic ) si dis de dimineata am plecat cu gandul la stejarul ce vroia sa infrunzeasca iar. M-am dus direct in parc si l-am privit o zi intreaga. Se legana fericit, indesea umbra deasupra mea, dar eu tot nu pricepeam ce vrea sa spuna .
Au trecut zile multe si nopti la fel. Aproape ca uitasem de ce revin mereu sub acelasi copac si il contemplu, pana intr-o zi cand am auzit pe cineva spunand:
“- Ce stejar frumos ! Pare a fi foarte batran. Oare nu ii e dor de cel ce ia dat “viata” , de cel ce l-a plantat? “
Atunci mi-am dat seama! Stejarului ii era dor de cel sau cea sub ochii caruia a crescut. Ii era dor de privirea care il face sa infloreasca . Sa nu uitam sa privim copacii cu caldura si lumina necesara lor pentru a infrunzi si a ne da liniste si umbra .
Ca un fel de concluzie :
Si n-ar fi plans stejarul sub cerul ce-l apasa,
Nici n-ar simti durerea din rea singuratate ,
De n-ar fi fost privirea menita sa-l imbrace
In straie vrunze verzi , corane prea bogate .
Dar ei s-au dus , si acuma oare cine-o sa vina
Sa ii mai aminteasca de zestrea ce-a primit?
Si chiar de-ar veni altii sa-ncerce sa re-nvie,
Nu ar putea sa-mbrace cranga la nesfarsit .
Dar ce-a uitat stejarul, este ca frunza verde
Odata ce apare ea e sortita mortii.
Dar anul ce urmeaza, o alta frunza-apare,
Si ea se naste pura si plina de emotii.
Tot astfel, azi, stejarul care mai ieri plangea
Nefericit ca cei ce l-au plantat s-au dus,
Si-a amintit privind la frunza ce-nverzea
Ca au avut copii si cei ce l-au “nascut”
Care il vad in zestrea ce stinsa o credea.
Nici n-ar simti durerea din rea singuratate ,
De n-ar fi fost privirea menita sa-l imbrace
In straie vrunze verzi , corane prea bogate .
Dar ei s-au dus , si acuma oare cine-o sa vina
Sa ii mai aminteasca de zestrea ce-a primit?
Si chiar de-ar veni altii sa-ncerce sa re-nvie,
Nu ar putea sa-mbrace cranga la nesfarsit .
Dar ce-a uitat stejarul, este ca frunza verde
Odata ce apare ea e sortita mortii.
Dar anul ce urmeaza, o alta frunza-apare,
Si ea se naste pura si plina de emotii.
Tot astfel, azi, stejarul care mai ieri plangea
Nefericit ca cei ce l-au plantat s-au dus,
Si-a amintit privind la frunza ce-nverzea
Ca au avut copii si cei ce l-au “nascut”
Care il vad in zestrea ce stinsa o credea.
